În data de 15.06.2021, în comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, a fost votată modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Acest proiect de lege prevede completarea categoriilor de personal cu referire la care legiuitorul a incriminat limite superioare ale pedepselor (omor, acte de agresiune) și/sau amenințări săvârșite asupra acestora, în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin adăugarea personalului silvic.
Propunerea legislativă a fost expusă în principal datorită faptului că s-au intensificat cazurile de agresiune fizică/psihică, îndreptate împotriva personalului silvic ce își desfășoară activitatea pentru a apăra integritatea fondului forestier național.
În ultimii ani, apărând pădurile, 6 pădurari au fost omorâți și peste 700 pădurari, tehnicieni și ingineri silvici au fost atacați de infractori surprinși în timp ce tăiau ilegal material lemnos.
Se apreciază că faptele ce constituie infracțiuni silvice prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere atât calitatea specială a victimelor, cât și modalitatea concretă de comitere a faptelor asupra acestora. Prin săvârșirea acestor fapte, inculpații denotă o nepăsare totala fața de valorile statului, cât și față de relațiile referitoare la respectul datorat autorității de stat.
„Astăzi,în comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, am votatpentru modificarea Legii nr. 286/2009. Așadar, consideră că înăsprirea regimului de sancțiuni pentru ultrajul săvârșit împotriva personalului silvic, va duce la descurajarea actelor de agresiune la adresa autorității statului. Apreciem că siguranța cadrului de muncă în care vor putea lucra persoanele ocolului silvic va contribui la scăderea infracționalității în general.”– Iulian-Mihail Bîca, senator.
https://www.conytv.ro/comunicat-de-presa-4/ConyTV BârladAdministrațiePoliticăCOMUNICAT DE PRESĂ,Iulian-Mihail Bîca,senatorÎn data de 15.06.2021, în comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, a fost votată modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Acest proiect de lege prevede completarea categoriilor de personal cu referire la care legiuitorul a incriminat limite superioare ale pedepselor (omor, acte de agresiune) și/sau amenințări...ConyTV BârladConyTVBârlad[email protected]EditorConyTV Bârlad
Lasă un răspuns