O noapte la Bucuresti
În jurul orei 20.30 ne apropiam de Piaţa Victoriei, mergând pe Strada Nicolae Titulescu. Eram optimişti, data de 10 august va rămâne în istorie, dar nu aşa cum speram noi.
Mii de oameni fugeau spre noi. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Erau femei care aveau copii în braţe, bătrâni şi bărbaţi în toată firea care strigau „Ne-au gazat!”. Deşi erau vizibil afectaţi, ajungând într-o zonă sigură, aceştia s-au oprit şi revoltaţi, au început să strige „ Nu plecăm! Nu plecăm!”. Nu îşi puteau explica de ce jandarmii gazează oameni paşnici, copii şi bătrâni.
După ce efectele gazului s-au mai diminuat puţin, aceştia au pornit înapoi către Piaţa Victoriei. Am mers cu ei. În ciuda abuzurilor jandarmeriei, atmosfera în Piaţă era destul de relaxată. Am cunoscut oameni veniţi din Canada, SUA, Germania, Italia, Spania, Elveţia, etc. Toţi spuneau că îşi doresc să vină acasă, în România. Vor o viaţă decentă, aici.
Dialogul nostru şi scandările împotriva guvernului erau întrerupte din 20 în 20 de minute de fumigenele aruncate de jandarmi, deşi eram la distanţă mare de cordonul forţelor de ordine. Noi ne aflam în faţa Muzeului Grigore Antipa, unde protestatarii manifestau liniştiţi, nejustificându-se prezenţa gazelor în zonă. Încep să apară persoane cu feţele tumefiate, datorită gazelor. Un coleg a văzut un domn cu o rană provocată de un glonţ de cauciuc.
Lumea devine din ce în ce mai neliniştită. La ora 23 şi 11 minute un val de oameni vine spre noi, un fum gros ne sufocă şi ne irită ochii într-un mod insuportabil. Panica s-a instalat. Fugim. Disperaţi, neputând respira şi vedea nimic în jur, am aruncat totul din mâini, căutând o gură de aer respirabil.
Auzeam ţipete de ajutor, pe care nu-l puteam oferi, fiind în aceeaşi situaţie. Printre lacrimile provocate de gaz, am văzut oameni căzuţi, loviţi, zgâriaţi, călcaţi în picioare de alţi protestatari care s-au trezit fugăriţi de jandarmi.
Am ajuns pe Şoseaua Kiseleff unde oamenii îşi căutau disperaţi familiile şi prietenii. Piaţa a fost blocată de către jandarmi. Oamenii scandau către aceştia „Nu sunteţi români!”, „Jandarmeria apără hoţia!”. La maşinile SMURD răniţii veneau permanent. Cu braţele ridicate, mergând spre jandarmi, protestatarii au cântat imnul României. Nici un jandarm nu a salutat imnul naţional, fiind ocupaţi să gazeze cetăţenii paşnici.
Rămâne ÎNTREBAREA: ”Pe cine apăra jandarmeria atunci când gazau şi loveau copii, femei, bătrâni, oameni cu dezabilități, toţi cetăţeni ai României, demonstranţi paşnici aflaţi departe de cei câţiva agitatori? ”