Deputatul ALDE Daniel Olteanu trage un semnal de alarmă cu privire la sumele ce urmează să fie prevăzute la capitolul investiții publice aferente județului Vaslui, prin Legea bugetului de stat pe anul viitor. Olteanu susține că aceste sume trebuie să fie mai mari sau cel puțin egale cu acelea incluse în Bugetul pe 2019, cel mai generos buget pentru vasluieni din ultimii zeci de ani, care a inclus și finanțarea pentru etapa de pregătire a documentaţiei tehnice pentru autostrada Tişiţa – Albiţa.

«Aștept cu interes să văd cum a fost construit Bugetul de stat pe 2020 pentru că, în funcție de acesta, ne vom putea da seama exact cât de mult cântăresc problemele vasluienilor pentru actuala guvernare. Sper să existe vești bune pentru noi, mi s-ar părea firesc să fie așa, ca o compensație față de anii în care județul Vaslui nu a existat deloc pe harta Guvernului. În aceste condiții, cred că e obligatoriu ca sumele alocate pentru investiții să fie mai mari sau cel puțin egale cu acelea incluse în Bugetul pe 2019. Vă reamintesc că acest buget pe anul în curs, pe care eu l-am votat, dar care a fost contestat la momentul respectiv de cei care guvernează acum, a inclus, în funcție de stadiul fiecărui proiect, fonduri pentru Variantele ocolitoare Vaslui, Bârlad și Huși, pentru covoare asfaltice și reabilitări (pe DN 11A Podu Turcului – Ivești, DN 15D Todirești – Cănțălărești, DN2F Bleșca – Vaslui și DN24A Popeni – Murgeni), pentru podurile de la Crasna și Vladia, precum și pentru documentația tehnică a Autostrăzii Vasluienilor, drumul de mare viteză care leagă Tișița (Focșani) de Albița. Tot atunci au fost alocate și fonduri pentru continuarea tuturor proiectelor pe PNDL din Vaslui (drumuri, apă-canal, școli, dispensare etc.).», a spus Daniel Olteanu. Acesta a menționat că responsabilitatea actualului Executiv, care a fost învestit și cu sprijinul ALDE, este să continue toate marile investiții aflate în diverse faze procedurale, și în special proiectul Drumului Expres Tișița – Albița, demarat în acest an și care se află în etapa de selecție a ofertelor depuse pentru elaborarea Studiului de fezabilitate.

«Una dintre condițiile asumate de Guvernul Orban în urma negocierilor cu liderii ALDE a fost aceea de a continua proiectele majore de infrastructură care sunt începute. Drumul Expres Tișița – Albița, care a ajuns aproape de termenul limită pentru atribuirea contractului de realizare a Studiului de fezabilitate, trebuie să rămână un obiectiv de investiții prioritar pentru orice Guvern, rolul său fiind esențial pentru dezvoltarea județului Vaslui, pentru întreaga regiune din stânga Siretului, dar și pentru conexiunea Republicii Moldova la coridoarele de transport ale Uniunii Europene. E, totodată, un obiectiv care întrunește toate condițiile pentru a fi finanțat cu fonduri europene, mai ales că a fost declarat o prioritate de către Parlamentul European.», a mai spus deputatul Olteanu.

Parlamentarul de Vaslui a avut și un punct de vedere legat de strategia fiscal bugetară prezentată recent de guvernul Orban: «Pentru anul în curs, exerciţiul bugetar se va încadra într-o limită de deficit de peste 4%. Ceea ce ni se propune prin această strategie este un program pe 3 ani, în așa fel încât să revenim la un deficit bugetar de 3%. Dacă avem un asemenea deficit, atunci ar trebui ca eforturile îndreptate către investiții din bugetul public să fie proporționale. ALDE a depus un amendament prin care cere mărirea deficitului bugetar la 3,95% din PIB pentru 2020 și la 3,6% în 2021, pentru asigurarea investițiilor.», a adăugat Daniel Olteanu.

ConyTV BârladPoliticăcu ochii pe proiectul de buget pe 2020,Deputatul Daniel OLTEANUDeputatul ALDE Daniel Olteanu trage un semnal de alarmă cu privire la sumele ce urmează să fie prevăzute la capitolul investiții publice aferente județului Vaslui, prin Legea bugetului de stat pe anul viitor. Olteanu susține că aceste sume trebuie să fie mai mari sau cel puțin egale cu acelea...Vezi ce-i de văzut !