Deputatul Daniel OLTEANU꞉ «Ce-și propune Guvernul prin proiectul de buget pe 2020: enclavizarea sărăciei în Moldova sau dezvoltarea regiunii?»
Aceasta este întrebarea lansată de către Daniel Olteanu, vicelider ALDE la Camera Deputaților, în contextul publicării proiectului Legii bugetului de stat pentru anul viitor, un proiect care, în forma actuală, nu are ca obiectiv scăderea discrepanțelor regionale.
Deputatul ALDE susține că, după demersuri punctuale ale foștilor guvernanți, Executivul PNL are responsabilitatea să accelereze investițiile cu rol în scăderea diferențelor de dezvoltare dintre regiuni, și nu să practice «o politică de tipul „bogăție tot pentru bogați”, cu fonduri uriașe alocate zonelor dezvoltate».
Mai exact, Daniel Olteanu atrage atenția că, în condițiile în care datele oficiale de la Ministerul Transporturilor arată că 90% din fondurile destinate marilor proiecte de infrastructură ajung în Transilvania și regiunea București, Guvernul PNL trebuie să finanțeze, pe lângă puținele obiective aflate în execuție, toate studiile de fezabilitate scoase la licitație în ultimul an, pentru proiectele din județele Moldovei, rămase în urmă la capitolul dezvoltare.
Olteanu face referire inclusiv la documentația pentru Drumul Expres Tișița-Albița, cunoscut sub numele de „Autostrada Vasluienilor”, pentru derularea acestui contract, aflat în faza de desemnare a câștigătorului pentru studiul de fezabilitate, fiind necesare 16 milioane lei, sumă care nu apare în propunerea de buget pe 2020.
Deputatul ALDE lansează un avertisment pentru guvernanți, «să nu se joace cu răbdarea celor lăsați mereu în urmă» și «să nu mai manipuleze cu tema falsă a ajutoarelor sociale și a micilor investiții prin PNDL», ci să continue marile proiecte de infrastructură destinate locuitorilor din Moldova și județul Vaslui.
«Își propune Guvernul PNL, prin proiectul de buget, să accelereze investițiile cu rol în scăderea discrepanțelor regionale, după câteva demersuri punctuale ale foștilor guvernanți, sau, dimpotrivă, continuă Guvernul PNL o politică de tipul „bogăție tot pentru bogați”, adică fonduri uriașe mai ales pentru regiunile dezvoltate? Este întrebarea fundamentală pe baza căreia, personal, voi evalua acest buget și ceea ce ni se pregătește pentru 2020.
Reiau și subliniez gravitatea unei situații care ar trebui să reprezintă un coșmar pentru orice om politic de bună-credință: din peste 37 miliarde lei, valoare la care se ridică proiectele majore în domeniul infrastructurii de transport aflate în execuție, în Transilvania și regiunea București ajung 90% din fonduri, iar în Moldova zero. Iar acestea sunt date incontestabile, transmise oficial de Ministerul Transporturilor.
Din zece lei pe mari proiecte, în Transilvania și București ajung 9 lei, iar în Moldova zero. Nu doar că în Moldova ajung zero lei, dar vasluienii mei trebuie să achite, prin contribuțiile virate bugetului de stat, și alte trăsnăi: subvenții pentru energia termică din București sau pentru Metrorex.
Din acest motiv, am apreciat, chiar dacă fără entuziasm, valul de studii de fezabilitate scoase la licitație în ultimul an mai ales, inclusiv pentru autostrăzi sau drumuri expres din Moldova, pentru că de undeva trebuie început.», a declarat Daniel Olteanu. Deputatul a menționat că va susține toate amendamentele la Legea bugetului, prin care se solicită fonduri pentru proiecte de infrastructură din Moldova și celelalte regiuni trecute pe liste de așteptare.
«Pe de altă parte, am fost stupefiat în momentul în care am constatat că suma necesară derulării contractului aferent Studiului de fezabilitate pentru drumul expres Tișița-Albița, adică 16 milioane lei, nu există în propunerea de buget pe 2020, în condițiile în care, dacă ar fi să mă iau după datele oficiale, desemnarea câștigătorului e o chestiune de zile.
Vă avertizez, așadar, cât se poate de colegial, să nu vă jucați cu focul și cu răbdarea celor lăsați mereu la urmă, cum sunt locuitorii regiunilor subdezvoltate. Nu manipulați cu tema falsă a ajutoarelor sociale, care nu există, sau cu micile investiții în toalete la școli, incomparabile cu fondurile alocate proiectelor majore de infrastructură!
Primul asistat al țării, dacă ar fi să avem în vedere investițiile pe cap de locuitor cu fonduri de la bugetul de stat, este probabil bucureșteanul, urmat de locuitorii din Transilvania. Din acest considerente, declar de pe acum că susțin orice amendament, al oricărui coleg, care solicită fonduri pentru proiecte de infrastructură din Moldova și alte regiuni lăsate în urmă, fonduri care pot fi consumate realist în 2020.
Alocarea fondurilor pentru investiții care să determine scăderea discrepanțelor între regiuni nu trebuie să aibă culoare politică. Este obligația noastră să le arătăm tuturor românilor că suntem de bună-credință și că dărâmăm, prin atitudinea și votul nostru pe alocările bugetare de la centru, ceea ce Bucureștiul a construit și întreținut în ani și ani: enclavizarea sărăciei.», a susținut Daniel Olteanu în plenul Camerei Deputaților.
18 decembrie 2019
https://www.conytv.ro/deputatul-daniel-olteanu%ea%9e%89-ce-si-propune-guvernul-prin-proiectul-de-buget-pe-2020-enclavizarea-saraciei-in-moldova-sau-dezvoltarea-regiunii/PoliticăDeputatul Daniel OLTEANU꞉ «Ce-și propune Guvernul prin proiectul de buget pe 2020: enclavizarea sărăciei în Moldova sau dezvoltarea regiunii?»Aceasta este întrebarea lansată de către Daniel Olteanu, vicelider ALDE la Camera Deputaților, în contextul publicării proiectului Legii bugetului de stat pentru anul viitor, un proiect care, în forma actuală, nu are ca obiectiv scăderea discrepanțelor regionale. Deputatul ALDE susține că, după demersuri punctuale ale foștilor guvernanți, Executivul PNL are...ConyTV BârladConyTV Bârlad[email protected]EditorConyTV Bârlad
Lasă un răspuns