«Responsabilitatea și solidaritatea, singurele arme pe care le avem pentru a depăși criza economică declanșată de Coronavirus»
Una dintre puținele certitudini pe care le avem astăzi, în plină criză Coronavirus, este că avalanșa declanșată de efectele acestei pandemii nu va ocoli România. Situația de urgență a mușcat deja din economia românească; foarte curând, așa cum e lesne de înțeles, vom simți cu toții colții ascuțiți ai crizei, la nivel de societate, iar gândurile și faptele trebuie să ni se concentreze pe cei mai vulnerabili români. Îngrijorările legate de cum vom putea, ca țară, să reducem la minimum pagubele colaterale și să ne protejăm cât mai mult în fața declinului socio-economic, sunt întemeiate. Cu atât mai mult, dacă ne gândim la scenariul în care fiecare dintre noi va avea, în familie sau printre cunoscuți, exemple de pierdere a locului de muncă sau de șomaj tehnic. În fața acestor amenințări, care dublează pericolul actual asupra sănătății, cred că ne rămân la îndemână două opțiuni pe care trebuie să le valorificăm din plin, dacă vrem să limităm pe cât posibil efectele Coronavirusului în viața noastră cea de toate zilele. Este vorba despre responsabilitate și despre solidaritate. Avem nevoie de dovezi clare de responsabilitate față de micii producători și micii întreprinzători locali. Aceștia vor supraviețui numai dacă le susținem activitatea de producție și comerț, care e greu încercată acum, dar va fi și mai mult în perioada de vârf a infecțiilor cu Coronavirus, care se anunță a fi în luna aprilie. Îi putem susține cumpărându-le produsele, pentru că în acest mod salvăm de la dezastru una sau mai multe familii (patron, angajat, furnizor de materie primă, transportator). În egală măsură, avem nevoie să fim solidari în aceste momente, în care panica și îngrijorarea duc la decizii greșite. Mă aștept la solidaritate atât din partea noastră, a consumatorilor, cât și din partea comercianților, care trebuie să înțeleagă că, în vreme de criză, a mări prețurile la bunurile de larg consum nu le aduce profit, ci dispreț. Am văzut mai multe bonuri de casă de cinci-șase sute lei pentru cumpărături care, în mod normal, nu ar fi costat mai mult de una-două sute lei. Făină, cartofi, banane, lămâi, spirt, toate la prețuri cel puțin triplate! E rușinos și complet inuman să profiți de criză pentru a stoarce și ultimul bănuț de la oameni pe care frica îi face să meargă la magazine, să se aprovizioneze, unii în exces! Nu doar producătorii și întreprinzătorii locali trebuie susținuți mai mult în perioada următoare, ci toți producătorii și întreprinzătorii români de bună-credință! Dincolo de măsurile statului, fiecare dintre noi putem ajuta economia românească să rămână în picioare, în momente în care epidemia de COVID-19 clatină periculos economia mondială. Daniel OLTEANU, Deputat de Vaslui
https://www.conytv.ro/responsabilitatea-si-solidaritatea-singurele-arme-pe-care-le-avem-pentru-a-depasi-criza-economica-declansata-de-coronavirus/PoliticăCoronavirus,Daniel Olteanu,Deputat de VasluiUna dintre puținele certitudini pe care le avem astăzi, în plină criză Coronavirus, este că avalanșa declanșată de efectele acestei pandemii nu va ocoli România. Situația de urgență a mușcat deja din economia românească; foarte curând, așa cum e lesne de înțeles, vom simți cu toții colții ascuțiți ai...ConyTV BârladConyTV Bârlad[email protected]EditorConyTV Bârlad
Lasă un răspuns