Şi noi am observat tranzitul!

 

 

 

             Chiar dacă nu a fost vizibil întreg tranzitul planetei Mercur peste discul Soarelui, aşteptările celor interesaţi de evenimentul din 11 noiembrie 2019 au fost răsplătite de vremea frumoasă. Un mare avantaj în identificarea planetei Mercur pe discul solar, l-a constituit lipsa petelor solare.

             Suntem bucuroşi că au participat la observarea fenomenului alături de membri ai Asociaţiei Astronomice „Sirius”, elevi, cadre didactice şi personal administrativ de la Şcoala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad. Elevii au demonstrat foarte mult interes: au urmărit posterele expuse (metode de observare a tranzitului, momentele corespunzătoare începutului, maximului şi sfârşitului tranzitului), au observat ca un punct negru mic care traversează discul Soarelui planeta Mercur cu ajutorul unui reflector şi a unui refractor, au pus întrebări, au dorit să regleze ei telescopul, iar unii au venit de mai multe ori să privească prin telescop. O reacţie de surprindere au avut şi elevii care au utilizat ochelarii de eclipsă şi au observat pentru prima dată fotosfera Soarelui.

             Pentru ajutorul deosebit acordat în organizarea sesiunii de observaţii, mulţumim cu această ocazie doamnei director prof. Mariana Balan şi domnului director prof. Georgel Bradu, domnului Gabi Săndulescu / Cony Tv Bârlad, elevilor Alexandru Vătămanu şi Adrian Frunzete / C.N. „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad.

                              

 

 

Prof. Ioan ADAM, preşedinte Asociaţia Astronomică „Sirius”- Club UNESCO

ConyTV BârladEducațieEvenimentehttps://youtu.be/CUaH4KVhLm8 Şi noi am observat tranzitul!                    Chiar dacă nu a fost vizibil întreg tranzitul planetei Mercur peste discul Soarelui, aşteptările celor interesaţi de evenimentul din 11 noiembrie 2019 au fost răsplătite de vremea frumoasă. Un mare avantaj în identificarea planetei Mercur pe discul solar, l-a constituit lipsa petelor solare.         ...Vezi ce-i de văzut !